IBM lansează cel mai puternic computer cuantic ce chiar poate fi folosit
Un computer cuantic poate face mult mai multe lucruri decât unul clasic, iar IBM vine acum cu unul extrem de puternic, pe care clienții chiar îl vor putea folosi.
Compania urmează să lanseze un calculator cuantic de 52 de qubiți. (în loc de biți, computerele cuantice folosesc biți cuantici, sau qubiți).
Partea și mai interesantă e că acesta va fi accesibil via cloud și chiar va putea fi utilizat de către clienții IBM Q Network. Sistemul va ajunge online în luna octombrie și va fi cel mai puternic computer cuantic disponibil pentru uz extern.
Acesta nu este cel mai puternic computer cuantic din lume. Google are și ea unul, de 72 de qubiți. Numai că gigantul tech n-a permis nimănui din exterior să-l folosească până acum.
Acesta face parte din noul centru anunțat de IBM, Quantum Computation Center. Reprezintă, în esență, un centru de date pentru mașinăriile cuantice ale companiei. Va găzdui și alte cinci mașinării cuantice de câte 20 de qubiți fiecare.
Ce vrea să facă IBM cu noul computer cuantic
Compania spune că acesta introduce o serie de noi tehnici care îi vor permite să lanseze sisteme mai ample și mai sigure pentru cloud.
„Obiectivul unic al acestei comunități pasionate este realizarea a ceea ce numim Quantum Advantage, producând sisteme cuantice puternice, care pot rezolva în cele din urmă probleme reale cu care clienții noștri se confruntă, care nu sunt viabile folosind doar metodele clasice de astăzi.”
Deși lansarea computerului este un pas destul de mic, la scară largă, este unul important în dezvoltarea tehnologiei.
Totuși, cu siguranță va mai dura o vreme până computerele cuantice vor deveni mainstream.
Tehnologia pe care computerele cuantice o folosesc este una impresionantă. Acestea sunt capabile să rezolve probleme complexe, pe care un computer clasic nu le poate rezolva, și într-o manieră mult mai rapidă.